Pe principiul „nimic nu se aruncă, totul se refolosește”, putem folosi întotdeauna să reinventăm obiectele vechi sau uzate și să le transformăm în elemente de decor inedite. Reciclarea este un proces benefic nu numai pentru mediul înconjurător, ci și unul care îți stimulează creativitatea.
La nivel european se produc circa 25 de milioane de tone de deșeuri din plastic, însă mai puțin de 30 % sunt colectate pentru a fi reciclate. Cutiile cerate (de la sucuri sau lapte) dispar în două sau trei luni. Aici este importantă însă și grosimea cartonului folosit. Pungile din plastic se descompun într-un timp enorm, 10 – 20 de ani, dar unele pot rezista chiar și o mie de ani. Unu – două milioane de ani este timpul de descompunere pentru borcanele din sticlă, însă ele pot rezista, teoretic, pentru o perioadă nelimitată. Așa că te provocăm să salvezi mediul în care trăiește și îți oferim câteva idei utile pentru casa ta:
Idei de reciclare
- Sticlele de apă sau suc pot fi cu ușurință transformate în obiecte noi, dacă le speli și lucrezi puțin la aspectul lor. Poți forma din ele ghivece sau suporturi de pixuri, tăindu-le și vopsindu-le.
- Conservele terminate pot fi folosite drept suport pentru ustensilele de bucătărie. Acestea trebuie doar spălate iar dacă ai timp poți să le și personalizezi vopsindu-le sau decorându-le după propria dorință. Apo nu ți rămâne decât să-ți le pui pe blatul de bucătărie sau să le atașezi de perete.
- O altă propunere este să transformi o scară veche din lemn în raft pentru cărți și, ulterior, o poți poziționa pe unul din pereți. Vei obține, astfel, un mod original de a-ți decora camera.
- O modalitate de a da o nouă viață unei rame vechi de tablou este să realizezi un calendar.
Pe spatele unei rame de dimensiunile unei coli de hârtie A4, fixează o bucată de placaj sau de pânză, cu ajutorul unui adeziv special pentru lemn. Iar apoi pe lungimea uneia dintre marginile ramei montează trei cârlige. De acestea, agață cartoane colorate care să reprezinte luna și ziua.
- Lămpile făcute din sticle de vin sunt genul de corpuri de iluminat unice, Ai nevoie de una sau câteva sticle pe care să le tai în partea inferioară, astfel încât să se vadă vârful unui bec pe care îl vei fixa în interior. Finisează marginea tăiată apoi introdu în interiorul sticlei becul și firul de alimentare.
No Comments