Meniu
FINANȚARE ȘI LEGISLAȚIE

Programul NOUA CASĂ. Condiții și documente necesare

„Noua Casa” este un program guvernamental prin  care se dorește sprijinirea românilor care își doresc să achiziționeze o locuință, prin contractarea de credite garantate de stat. Noua Casă a venit să înlocuiască programul Prima Casă, care a asigurat locuințe cu dobândă preferențială și condiții speciale încă din 2009. Care sunt condițiile și cum puteți beneficia de program?

Românii pot achiziționa în cadrul programului următoarele tipuri de locuințe:

a) locuințe noi, destinate achiziționării, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenția Națională pentru Locuințe, pentru care documentele de recepție la terminarea lucrărilor de construcții noi s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de dată solicitării creditului garantat;
b) locuinţe consolidate, destinate achiziționării, pentru care documentele de recepție la terminarea lucrărilor de intervenție în vederea consolidării și/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de dată solicitării creditului garantat;
c) alte categorii de locuințe, recepționate la terminarea lucrărilor de construcții noi sau de intervenție în vederea consolidării și/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de dată solicitării creditului garantat.
Garanțiile acordate în cadrul Programului sunt garanții în numele și în cont stat, iar procentul de garantare se aplică în funcție de categoria de locuința.

Modificări aduse de NOUA CASĂ

Modificările aduse față de programul PRIMA CASĂ creează posibilitatea de achiziție a unei locuințe de până la 120 de metri pătrați, în funcție de ofertele imobiliare și în limita a 140.000 de euro.

Prin NOUA CASĂ nu se mai pot construi case, cum era în programul anterior, pot doar fi cumpărate locuințe finalizate și recepționate, cu interdicția ca acestea să fie vândute în primii cinci ani.

În funcție de perioada creditului, rata începe de la 1500 de lei și ajunge la peste 1800 de lei, iar salariul minim trebuie să fie cuprins între 3.300 și 4.100 de lei.

Care este avansul minim

Avansul reprezintă diferența dintre prețul de achiziție al locuinței și finanțarea garantată de stat și reprezintă, potrivit noilor prevederi:

  • Minimum 15% din prețul de achiziție al locuințelor noi și asimilate;
  • Minimum 5% din prețul de achiziție al celorlalte tipuri de locuințe.

Documente necesare

După aprobarea finanțării, banca, transmite către FNGCIMM solicitarea de garantare/promisiunea de garantare prin intermediul unei aplicații web, puse la dispoziție de către FNGCIMM și atașează în aplicație următoarele documente:

• Solicitare de garantare/ Solicitare de emitere a promisiunii unilaterale de creditare și Promisiunea de garantare dacă este cazul;
• Documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor, precum și al soțului/soției, dacă este/sunt căsătorit/căsătoriți, din copie certificată;
• Declarația pe propria răspundere a beneficiarului;
• Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătură privată cu dată certă;
• Extras de carte funciară privind locuința ce urmează să fie achiziționată din finanțare, eliberat cu cel mult 15 zile dinainte de dată solicitării de garantare;
• Certificatul de eficientă energetică pentru una dintre clasele A, B sau C de eficientă energetică;
• În cazul acordării unei promisiuni de garantare se atașează și promisiunea unilaterală de creditare emisă de către Banca;
• În cazul achiziționării unui imobil care a mai făcut obiectul unei finanțări garantate din cadrul Programului, pentru care interdicția de înstrăinare a expirat, acordul emis de MFP pentru înstrăinarea locuinței achiziționate din cadrul Programului și pentru ridicarea temporară a interdicției de grevare cu sarcini a locuinței achiziționate de către vânzător.

Bănci eligibile Programul NOUA CASA 2020

BANCA ROMANEASCA 

BANCA TRANSILVANIA 

BCR

BRD GSG

CEC BANK

FIRST BANK

GARANTI BANK

ING BANK

INTESA SANPAOLO BANK

OTP BANK

RAIFFEISEN BANK

UNICREDIT BANK

VISTA BANK

sursa foto: gettyimages.com

No Comments

    Leave a Reply