Varianta 1. Prin extindere/supraetajare și consolidare
Varianta 2. Prin lucrări de reparații, izolare hidro-termică și reamenajare, recompartimentare
Proiect prezentat și realizat de arhitect Mihaela Steiner – BAM, Birou Arhitectură Metropolitană Craiova.
În acest caz, noul proprietar al unei locuințe parter din anii 60 a analizat ambele variante și după ce a constatat că durata și costul lucrărilor de extindere și consolidare ar fi fost prea mari, a recurs la varianta 2.
Noi ne-am ocupat de întreg procesul de proiectare și implementare a proiectului în șantier.
Măsurile adoptate:
* înlocuirea tâmplăriilor;
*sistemul pluvial care era deteriorat și afecta structura casei, existând multe infiltrații la nivelul parterului a fost înlocuit și au fost refăcute trotuarele de garda ale casei, pentru a îndepărta apele meteorice de fundațiile casei;
*termoizolarea întregii locuințe, inclusiv podul care asigură un spațiu generos de depozitare în prezent;
*înlocuirea buiandrugilor de lemn deteriorați cu buiandrugi ceramici în zona tuturor golurilor de ușă deoarece noua tencuiala ar fi fisurat în lipsa acestora.
*decopertarea tencuielilor interioare până la cărămidă și refacerea instalațiilor conform noilor planuri, cat și a tencuielilor.
Pentru pardoseli, am ales varianta unui parchet laminat, iar în baie placări ceramice, toate de la Delta Studio.
Mobilierul a fost în cea mai mare parte realizat pe comandă, de MEDIApharm, din pal pentru a optimiza costurile amenajării. Durata execuției mobilierului custom made a fost de 10 zile.
Au fost folosite panouri decorative de la Orac Decor și tapet Eijffinger, câteva cromatice au fost realizate cu vopseaua de la San Marco Craiova.
Corpurile de iluminat au fost furnizate de World of Light, majoritatea având și rol decorativ.
Bugetul a fost direcționat în cea mai mare parte, pentru asigurarea confortului în locuință și nu am mizat pe multe elemente decorative. Unele elemente funcționale au devenit și elemente de design.
Stilul ales este unul modern cu linii simple, motive geometrice, cromatică în tonuri neutre și câteva accente de albastru și roșu.
Buget: 60. 000 euro
Termen de execuție: 3 luni
Fotografii: Laurențiu Nica – Wedding & Family Photographer
No Comments